Linkuri accesibilitate

„1-0 pentru Putin”. Primele comentarii pe tema summitului americano-rus din Alaska îl văd în avantaj pe liderul rus


Președintele SUA, Donald Trump, după aterizarea la baza militară Andrews din Maryland, aproape de Washington, pe 15 august 2025.
Președintele SUA, Donald Trump, după aterizarea la baza militară Andrews din Maryland, aproape de Washington, pe 15 august 2025.

„Summitul din Alaska a arătat doar că Putin nu urmărește decât să dezbine comunitatea internațională și nu vrea pace în Ucraina” - a declarat sâmbătă dimineață ministra cehă a apărării, Jana Černochová, într-una din primele reacții de politicieni la întâlnirea încheiată fără vreo înțelegere de pace.

Verdictul ministrei de la Praga, o critică mai veche, cunoscută, a Kremlinului, a fost confirmat de o serie de comentarii de experți consemnate încă de sâmbătă din zori de presa internațională, după ce summitul de la Anchorage s-a încheiat fără ca președinții Vladimir Putin și Donald Trump să anunțe vreun progres la tema principală: încheierea războiului din Ucraina.

Mihail Alekseev, profesor la Universitatea din San Diego (SUA), a spus Europei Libere într-o analiză „la cald” că summitul i-a adus lui Putin o normalizare pe scena mondială, după ani de izolare.

„Putin a obținut cu siguranță ceea ce și-a dorit de la această întâlnire. A fost întâmpinat cu fast, cu covor roșu. A primit strângeri de mână. A fost chiar aplaudat de Trump când a coborât din avion. Și, în esență, acest lucru îi normalizează poziția de lider mondial”, a spus Alekseev.

„Pentru Putin, a fost o ocazie de a arăta: uite, noi suntem cele două mari puteri. Războiul cu Ucraina este o chestiune locală a Rusiei, așa că haideți să mergem mai departe, să facem afaceri împreună și să lăsați Ucraina în seama noastră”.

Fostul șef al Conferinței de Securitate de la München, Wolfgang Ischinger, a reacționat cu dezamăgire la summitul din Alaska, relatează dpa. Fostul diplomat de rang înalt a scris pe platforma X: „Niciun progres real – clar 1:0 pentru Putin – fără sancțiuni noi. Pentru ucraineni: nimic. Pentru Europa: profund dezamăgitor.”

„Mult fast, puține întrebări și niciun acord”, titra sâmbătă dimineața și agenția Associated Press.

Avioane de vânătoare americane F-22 escortează un avion cu președintele rus Vladimir Putin la bord, după summitul SUA-Rusia de la Anchorage, Alaska, pe 15 august 2025.
Avioane de vânătoare americane F-22 escortează un avion cu președintele rus Vladimir Putin la bord, după summitul SUA-Rusia de la Anchorage, Alaska, pe 15 august 2025.

„Mult așteptatul summit între președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin a început cu o primire călduroasă și un survol al unor avioane de vânătoare la o bază militară americană din Alaska, dar s-a încheiat cu un eșec vineri, după ce cei doi lideri au recunoscut că nu au reușit să ajungă la niciun acord privind încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina”, constată AP.

„De-acum e rândul lui Zelenski”

Presa ucraineană a scris că președintele Volodimir Zelenski, care nu a fost invitat la summit, a așteptat noaptea la telefon să afle direct de la Donald Trump care au fost rezultatele - așa cum președintele american i-a promis public, la Anchorage.

Agenția germană de presă dpa și AP au informat că președintele SUA și-a ținut promisiunea - față de Zelenski și liderii țărilor europene aliate - când în Europa era deja dimineață, sunându-i cu detalii. AP a scris că Trump a avut mai întâi o convorbire „îndelungată” cu Zelenski, iar apoi a discutat cu lideri din NATO.

Imediat după summit, Trump spusese că de acum responsabilitatea îi revine președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care trebuie să continue discuțiile începute la summit pentru a ajunge la un acord care să pună capăt invaziei rusești care durează de trei ani.

„Acum depinde cu adevărat de președintele Zelenski să ducă lucrurile la bun sfârșit. Aș spune că și țările europene trebuie să se implice puțin, dar decizia finală îi aparține președintelui Zelenski”, a declarat Trump pentru Fox News după summit, afirmând că a acordat întâlnirii nota „zece din zece”

Înaintea discuțiilor dintre Trump și Putin, Zelenski semnalase că nu are încredere în dorința de pace a liderului rus, care nu ar înțelege, după el, decât limbajul forței.

„Ucraina este gata să lucreze cât mai productiv posibil pentru a pune capăt războiului și contăm pe o poziție fermă din partea Americii. Totul va depinde de acest lucru”, a avertizat Zelenski. El nu a comentat imediat rezultatele discuțiilor Trump-Putin din Alaska.

Rușii continuă atacurile

Rusia a lansat 85 de drone de atac și o rachetă balistică asupra Ucrainei în timpul nopții, a declarat sâmbătă Kievul, la câteva ore după ce liderul rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump au avut discuții în Alaska.

Forțele aeriene ucrainene au declarat că Moscova a „atacat cu o rachetă balistică Iskander-M și 85 de drone de tip Shahed”, atacând totodată „zonele de front” din patru regiuni.

Proteste la Anchorage, Alaska, după întâlnirea dintre Trump și Putin.
Proteste la Anchorage, Alaska, după întâlnirea dintre Trump și Putin.

În raportul lor zilnic, forțele aeriene au declarat că atacurile au avut loc „în noaptea de 16 august” și au început în seara zilei de 15 august, tocmai când Putin și Trump au purtat negocierile.

Într-o primă declarație după summit, fostul președinte rus Dmitri Medvedev, cunoscut pentru remarci radicale, a spus că întâlnirea a demonstrat că Rusia este capabiă să poarte negocieri „necondiționate”, continuând însă, în același timp operațiunile militare.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG