Trump a făcut anunțul surprinzător pe rețeaua sa Truth Social în timp ce se afla la bordul elicopterului Marine One, în drum spre Busan, Coreea de Sud, pentru o întâlnire cu Xi, cu agendă predominant comercială.
El a declarat că a dat instrucțiuni Pentagonului să testeze arsenalul nuclear al SUA „în condiții de egalitate” cu alte puteri nucleare.
„Ținând cont programele de testare ale altor țări, am dat instrucțiuni Departamentului de Război să înceapă testarea armelor noastre nucleare în condiții de egalitate. Acest proces va începe imediat”, a scris Trump, atrăgând atenția că Rusia și China ar putea ajunge din urmă SUA în ce privește arsenalul nuclear.
Din 1996, Statele Unite sunt semnatare ale Tratatului de Interzicere Totală a testelor nucleare, care interzice toate testele atomice, fie ele în scopuri militare sau civile.
Nu este limpede dacă Trump s-a referit la testarea ogivelor nucleare – ceva ce Statele Unite au făcut ultima dată în 1992 – sau la testarea sistemelor de arme capabile să transporte focoase atomice.
Trump a spus, de asemenea, că SUA dețin mai multe arme nucleare decât orice altă țară, lăudându-și propriile eforturi de a realiza „o actualizare și renovare completă a armelor existente”.
„Rusia este pe locul al doilea, iar China este pe un îndepărtat loc al treilea, dar va ajunge la egalitate în cinci ani”, a adăugat el.
Organizația Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN) afirmă că nouă țări dețin arme nucleare: Rusia, Statele Unite, China, Franța, Marea Britanie, Pakistan, India, Israel și Coreea de Nord.
Din cele aproximativ 12.331 de ogive nucleare numărate de ICAN, peste 5.500 aparțin Rusiei, în timp ce Statele Unite dețin 5.044.
Într-o conferință de presă la bordul Air Force One, Trump a părut întristat că au trecut „mulți ani” de când Statele Unite au efectuat teste nucleare.
„Nu facem teste... le-am oprit cu mulți ani în urmă”, adăugând că reluarea lor ar fi „potrivită”, deoarece alte țări efectuează teste.
„Aș dori să văd denuclearizarea... denuclearizarea ar fi un lucru extraordinar”, a adăugat, totuși, președintele.
El a afirmat că „este ceva despre care discutăm de fapt cu Rusia, iar China ni s-ar alătura dacă am face ceva”.
Trump nu a vorbit despre locația și datele testelor în timpul conferinței de presă, dar a spus ceva mai devreme că acestea „vor începe imediat”.
Trump s-a aflat în Coreea de Sud pentru a se întâlni cu omologul său chinez Xi, liderii celor două economii de top ale lumii întâlnindu-se față în față pentru prima dată în al doilea mandat al președintelui republican.
China ia aminte
Îndemnul lui Trump la reluarea testelor cu arme nucleare vine după ce China și-a extins rapid stocul nuclear în ultimii ani și imediat după ce Rusia a anunțat ceea ce a numit un test reușit al unei rachete de croazieră cu propulsie nucleară și capacitate nucleară, precum și al unei torpile cu propulsie nucleară.
China a îndemnat SUA ulterior, joi, după declarația lui Trump, să „respecte cu seriozitate” interdicția globală privind testele nucleare.
„China speră că Statele Unite vor respecta cu seriozitate obligațiile tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare și angajamentul lor de a interzice testele nucleare și vor lua măsuri concrete pentru a salvgarda dezarmarea nucleară globală”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe chinez, Guo Jiakun.
Între 16 iulie 1945, când a avut loc primul test cu bombă atomică în statul american New Mexico, și 1992, Statele Unite au efectuat 1.054 de teste nucleare și două atacuri nucleare asupra Japoniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ultimul test nuclear al SUA a avut loc în septembrie 1992, cu o detonare subterană de 20 de kilotone la Nevada Nuclear Security Site.
În octombrie 1992, președintele de atunci, George H.W. Bush, a impus un moratoriu asupra testelor ulterioare, iar acesta a fost continuat de administrațiile perindate de atunci la Casa Albă.
Testele nucleare au fost înlocuite cu experimente non-nucleare și subcritice, utilizând simulări computerizate avansate.
Putin și drona subacvatică Poseidon
Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat miercuri testarea cu succes a unei drone subacvatice cu capacitate nucleară și propulsie nucleară, al doilea test de armament în câteva zile.
Într-o declarație televizată difuzată dintr-un spital militar care tratează soldații ruși răniți în Ucraina, Putin a spus că „nu există nicio modalitate de a intercepta” torpila fără pilot numită „Poseidon”.
El a spus că Poseidon poate călători mai repede decât submarinele convenționale, poate scufunda la adâncime și poate ajunge pe orice continent din lume.
După un prim test al unei rachete de croazieră duminică, Trump l-a mustrat pe Putin spunându-i că ar trebui să pună capăt războiului din Ucraina „în loc să testeze rachete”.
Săptămâna trecută, un summit planificat între Trump și Putin la Budapesta a fost anulat.
Scris cu informații de la Reuters și AFP.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te