Vorbind cu jurnaliștii la Casa Albă, pe 8 august, după ce a mediat un acord de pace între liderii Azerbaidjanului și Armeniei, Trump a spus că un acord pentru oprirea luptelor în Ucraina „este foarte aproape”.
El a sugerat că întrevederea cu Putin ar putea avea loc înainte de o posibilă întâlnire la care să participe și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Dar nu este clar când s-ar putea produce aceasta, iar Zelenski nu va fi de față în Alaska.
„Vom avea o întâlnire cu Rusia, începem cu Rusia”, a declarat Trump, precizând ulterior, pe rețelele sociale, că summitul va avea loc în localitatea Anchorage.
Va fi prima întâlnire între președinții Statelor Unite și Rusiei de la întâlnirea Putin–Biden de la Geneva, din iunie 2021, cu aproximativ jumătate de an înainte de întreruperea relațiilor Moscova–Washington din cauza invaziei rusești la scară largă în Ucraina, în februarie 2022.
Reacția lui Zelenski
Trump a sugerat că un eventual acord de armistițiu ar putea presupune schimburi de teritorii: „E complicat, dar vom recupera ceva, vom schimba ceva. Vor fi unele schimburi teritoriale spre beneficiul ambelor părți”, a spus el, fără detalii.
Președintele ucrainean, care nu va participa la întâlnirea din Alaska, a respins categoric orice idee de a ceda teritorii Rusiei.
„Ucrainenii nu își vor da pământul ocupantului”, a spus Zelenski într-un mesaj video difuzat la câteva ore după anunțul lui Trump, adăugând că Rusia este cea care a început războiul și tot ea trebuie să-l oprească.
În pofida pierderilor mari estimate la peste un milion de morți și răniți, dar și a presiunilor internaționale, Putin continuă să atace Ucraina și pe câmpul de luptă și dincolo de el, bombardându-i orașele.
În ultimele luni, forțele ruse au folosit în aceste bombardamente un număr record de rachete și drone, obținând câștiguri lente și pe front și apropiindu-se periculos de orașele Pokrovsk și Ceasiv Iar.
Prezența lui Putin pe pământ american
Consilierul de politică externă al lui Putin, Iuri Ușakov, a confirmat că președintele rus va merge la întâlnirea din Alaska.
„Rusia și Statele Unite sunt vecine, au frontieră comună. Pare logic ca delegația noastră să zboare peste Strâmtoarea Bering și un asemenea summit important și așteptat între liderii celor două țări să aibă loc în Alaska”, a spus Ușakov.
Putin riscă să fie arestat la deplasările în străinătate, în baza unui mandat emis de Curtea Penală Internațională (CPI) pentru crime de război comise în Ucraina. Dar numai statele membre ale CPI sunt obligate să-l rețină, iar SUA nu fac parte din acest for.
O asemenea imagine „nu dă bine”, cred mai mulți analiști, inclusiv Brett McGurk, fost coordonator al Consiliului Național de Securitate al SUA pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Dar argumentul în favoarea unei asemenea întâlniri , a spus McGurk postului CNN, este că, fiind „pe terenul” lui Trump, Putin va trebui să respecte regulile președintelui american. Obiectivul summitului, a mai sous el, trebuie să fie ajungerea la un armistițiu, iar în lipsa acestuia „trebuie să te ridici de la masă”.
Oxana Șevel, profesor asociat de științe politice la Universitatea Tufts, reamintește că Trump l-a criticat recent pe Putin pentru atacurile cu rachete și drone asupra orașelor ucrainene și l-a amenințat cu sancțiuni, dacă nu acceptă un armistițiu.
„Acum se vede clar că își temperează poziția”, a spus analista într-o discuție cu Europa Liberă. Iar faptul că nici Ucraina, nici vreo țară europeană nu vor fi la masa negocierilor din Alaska este, în opinia sa, o problemă.
Soarta ultimatumului lui Trump pentru Putin
Anunțul întâlnirii a venit chiar în ziua în care expira termenul dat de Trump lui Putin pentru a accepta un armistițiu, amenințând că, în caz contrar, va impune Rusiei tarife comerciale, iar partenerilor săi, ca India și China - sancțiuni secundare, dacă mai cumpără petrol rusesc.
Pe 6 august, Trump a semnat un ordin executiv ce adaugă un tarif de 25% la importurile din India, dar nu a majorat tarifele pentru China.
Dar înainte de expirarea ultimatumului, Trump l-a trimis la Kremlin pentru discuții cu Putin pe emisarul său special, Steve Witkoff, care ar fi „făcut progrese”, în cuvintele președintelui american.
Consilierul prezidențial rus Ușakov a declarat pe 7 august că pregătirile de întâlnirea Trump - Putin au început în urma unei propuneri americane.
Putin cere de mult timp ca Ucraina să renunțe la teritoriile ocupate de Rusia, inclusiv Crimeea, anexată ilegal în 2014, ca Occidentul să înceteze livrările de arme pentru Kiev și ca Ucraina să fie exclusă din NATO.
Zelenski și aliații săi europeni au respins aceste condiții, dar liderul ucrainean s-a arătat dispus să se întâlnească cu Putin.
Senatoarea americană democrată, Jeanne Shaheen, l-a criticat pe Trump pentru că nu a „luat o poziție fermă” față de Kremlin.
„Din nou, președintele Trump pare să-l lase pe Putin să-i încalce liniile roșii fără nicio consecință. Stabilirea unor termene și depășirea lor subminează profund credibilitatea SUA și capacitatea noastră de a determina Rusia să vină la masa negocierilor”, a spus Shaheen.
Ea a mai avertizat că Congresul este pregătit să adopte sancțiuni contra lui Putin, dacă Trump nu o va face.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te