Linkuri accesibilitate

Un soldat ucrainean scăpat ca prin minune de la moarte își spune povestea


Pentru a putea să vorbească din nou, Vladislav va trebui să treacă prin mai multe intervenții chirurgicale.
Pentru a putea să vorbească din nou, Vladislav va trebui să treacă prin mai multe intervenții chirurgicale.

Într-un spital din estul Ucrainei, un soldat zace într-un pat, cu un bandaj pătat de sânge în jurul gâtului și ține strâns în mână un caiet.

Vladislav a început să primească îngrijiri medicale pe 17 august și se reface acum după rănile care i-au pus viața în pericol la Dnipro.

Nu poate să vorbească, din cauza rănilor adânci de la gât, așa că folosește caietul ca să-și spună povestea.

Un soldat ucrainean povestește cum a fost lăsat să moară de către rușii care l-au capturat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:35 0:00

„Era într-o stare foarte foarte rea. Dacă vă uitați la gâtul lui, înțelegeți”, îi spune Serhi, directorul spitalului, reporterului Serviciul Ucrainean al RFE/RL.

„Dacă rana ar fi fost o jumătate de centimetru mai la stânga sau dreapta, i-ar fi fost secționată carotida și n-ar mai fi supraviețuit decât un minut sau două”, adaugă el.

Serhi a cerut ca numele său de familie să nu fie publicat. Și, la fel ca mulți alți soldați activi, soldatul Vladislav a cerut, de asemenea, ca numele său de familie să nu fie făcut public.

Bărbatul în vârstă de 33 de ani lupta lângă Pokrovsk, o zonă din Ucraina care a fost, luni întregi, scena unora dintre cele mai aprige lupte împotriva rușilor. Pe 12 august, a dispărut.

Vladislav povestește în scris ce s-a întâmplat: a fost capturat de forțele rusești, care l-au dus într-un subsol împreună cu alți soldați ucraineni luați prizonieri. Unii dintre ei au fost torturați.

I-au tăiat o parte din ureche, i-au scos un dinte cu cleștele, l-au tăiat pe gât. Apoi i-au aruncat pe toți într-o groapă și i-au acoperit cu gunoi.
fratele lui Vladislav

„Spune că au fost forțați să privească. Nu aveau voie să întoarcă capul. Trebuiau să privească cum sunt torturați ceilalți”, spune Victoria, soția lui Vladislav.

„I-au și tăiat. Și Vladislav a fost tăiat”, adaugă fratele lui, Ievhen. „I-au tăiat o parte din ureche, i-au scos un dinte cu cleștele, l-au tăiat pe gât. Apoi i-au aruncat pe toți într-o groapă și i-au acoperit cu gunoi”.

Mâinile, scrie Vladislav, îi erau legate și a fost părăsit acolo cu camarazii lui morți. Însă, cumva, a scăpat.

Vladislav povestește că a reușit să-și elibereze mâinile cu un ciob de sticlă, apoi a încercat să ajungă la liniile ucrainene. S-a târât timp de cinci zile, conform celor afirmate de el. Declarația lui nu a putut fi confirmată din surse independente.

E certă însă amploarea rănilor pe care le are. Pentru a-și recăpăta vorbirea, va avea nevoie de mai multe intervenții chirurgicale. Între timp, familia lui îl ajută pe perioada recuperării.

„Am primit un apel referitor la o persoană rănită – un militar care fusese în captivitate”, își amintește Artem, paramedic de la Fundația MOAS-Ucraina, un grup umanitar.

„Gâtul îi era tăiat. E un supraviețuitor. Am mers după el... o să-mi amintesc de el toată viața”, adaugă Artem.

Articol preluat de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG