CEC respinge participarea în alegeri și celui de-al patrulea partid asociat cu Ilan Șor, Renaștere

Natalia Parasca, lidera partidului Renaștere, la o întâlnire la Moscova în august 2024 cu purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe rus, Maria Zaharova

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins, în ședința din 15 august, cererea Partidului „Renaștere”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, de a fi înregistrat în cursa pentru parlamentarele din 28 septembrie. Cinci membri ai CEC au votat „împotrivă”, trei „pentru”, iar unul s-a abținut.

Partidul are dreptul să transmită, în cel mult 7 zile, către un alt raportor dosarul electoral pentru emiterea „unei alte soluții”, a spus președinta CEC, Angela Caraman, anunțând decizia.

În cadrul dezbaterilor, Caraman a propus „înregistrarea condiționată” a formațiunii până la emiterea unei decizii a instanței de judecată. Propunerea însă nu a întrunit însă sprijin suficient.

Înainte de a fi refuzată înregistrarea, vicepreședintele CEC, Pavel Postică, și-a exprimat temerea că „Renaștere” ar putea să participe la scrutin într-un „bloc camuflat”, folosind resursele și sprijinul altor trei partide afiliate lui Ilan Șor, care au fost oprite de la participarea la alegerile parlamentare, așa cum a procedat și în scrutinul prezidențial și referendumul de anul trecut.

CEC nu a avut obiecții la dosarul electoral al formațiunii politice, însă unii membrii ai Comisiei au amintit de încălcări financiare frecvente admise de „Renaștere.”

Unul dintre fruntașii partidului, Vasile Bolea, a declarat Europa Libere că hotărârea CEC i se pare „vădit ilegală”, iar formațiunea urmează să decidă dacă va depune sau nu repetat la CEC dosarul electoral.

Conexiuni cu Șor

Partidul „Renaștere” se numără printre cele patru formațiuni politice, considerate succesoare ale fostului partid Șor, declarat neconstituțional acum doi ani.

La 19 iulie, CEC a refuzat să înregistreze blocul electoral „Victorie-Pobeda” pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie din care făcea parte și Partidul „Renaștere”.

Ministerul Justiției de la Chișinău anunțase la 11 august că a solicitat Curții de Apel dizolvarea partidelor „Renaștere”, „Șansă”, „Victorie” și „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, după ce CEC sesizase că cele patru formațiuni sunt succesoare ale fostului partid Șor.

La 14 august, Curtea de Apel Chișinău a respins cererile liderilor partidelor „Șansă”, Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei și „Victorie” de a anula hotărârea CEC de a exclude formațiunile respective din lista partidelor politice cu drept de participare la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te