Decizia anunțată duminică, 3 august, vizează Partidul „Forța Alternativă de Salvare a Moldovei”, Partidul „Șansa” și Partidul Politic „Victoria” și a fost luată de CEC după ce Agenția Servicii Publice a refuzat să înregistreze o serie de modificări în datele acestor partide.
CEC nu a anunțat încă vreo decizie în cazul altui partid asociat cu Șor, Renaștere”. Dar într-un avertisment anterior a atras atenția că, în instanțele de judecată, există pe rol cauze pentru a restricționa activitatea tuturor celor patru partide, ceea ce poate constitui un motiv pentru a nu le admite la alegeri.
O lege intrată în vigoare în această primăvară autorizează restricții împotriva formațiunilor politice considerate succesoare ale unor partide scoase în afara legii, precum Partidul Șor. Acesta a fost declarat neconstituțional și lichidat în vara lui 2023, sub acuzația de finanțare ilegală și tentative de destabilizare în interesul Rusiei.
Cele patru partide asociate cu Șor, oligarhul fugar care a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru rolul său în „furtul miliardului” și care se ascunde la Moscova, au încercat să participe la alegeri împreună, unindu-se într-un bloc - „Victorie”. CEC a refuzat să înregistreze blocul electoral, iar refuzul a fost sprijinit de printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție pronunțată pe 1 august.
Blocul „Victorie” și liderii partidelor care l-au format au fost sancționați recent de Uniunea Europeană pentru sprijinirea unui amestec rusesc în viața politică de la Chișinău.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te