Luni, 8 septembrie, în fața Penitenciarului nr. 13 din Chișinău s-au adunat din nou simpatizanții Evgheniei Guțul. După ce la 5 august Judecătoria Buiucani a condamnat-o la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a fostului partid Șor (declarat neconstituțional în 2023), ei protestează în fiecare zi în fața închisorii, cerând eliberarea bașcanei. Același lucru cer și pentru cea de-a doua inculpată din acest dosar, Svetlana Popan, care a fost condamnată la 6 ani de închisoare.
Zilnic, manifestanții țin câte „un minut de reculegere” în sprijinul celor două femei, pe care le consideră „deținute politice”, precum și al altor trei persoane arestate recent în dosare de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a partidelor. Poliția spune că la unele din aceste manifestații participanții au primit bani pentru a protesta.
O lună de la condamnarea bașcanei a coincis cu ziua ei de naștere. Pe 5 septembrie susținătorii ei au venit cu pancarte „La mulți, Evghenia! Îți suntem alături” și îi transmiteau urări prin megafon. În aceeași zi, Guțul a transmis, prin avocații săi, o scrisoare deschisă președintei Maia Sandu, în care-i spune că „are conștiința curată”. Președinția nu a răspuns, deocamdată.
Mai rămâne cel puțin o lună după gratii
La câteva zile de la condamnare, avocații bașcanei au depus un recurs urgent, solicitând eliberarea clientei lor. Dosarul Evgheniei Guțul și al Svetlanei Popan a fost transmis la Curtea de Apel Centru pe 2 septembrie, iar prima ședință a fost stabilită pentru 8 octombrie.
Evghenia Guțul a fost escortată în penitenciar direct din sala de judecată pe 5 august, când a fost condamnată de prima instanță – Judecătoria Buiucani. În decizia sa, judecătoarea Ana Cucerescu a spus că ea urmează să rămână în arest până sentința va deveni definitivă.
De regulă, o persoană poate fi ținută în arest cel mult 30 de zile. După expirarea acestui termen, procurorii trebuie să motiveze dacă este necesară prelungirea măsurii preventive, iar decizia o adoptă instanța. Această prevedere nu se aplică, însă, celor care se află în arest după ce au fost condamnați de prima instanță.
Codul de procedură penală spune că arestul poate fi aplicat pentru „asigurarea executării sentinței”, iar pentru astfel de cazuri nu este specificat un termen maxim de detenție.
Reacția Găgăuziei și sancțiunile canadiene
Adunarea Populară al Găgăuziei (legislativul autonomiei) „nu recunoaște” condamnarea guvernatoarei. Pe 6 august, aleșii locali au adoptat o rezoluție în care au declarat că Guțul este „singurul conducător legitim al Găgăuziei”, iar pe 29 august Adunarea Populară i-a oferit cea mai importantă distincție – ordinul „Gagauz Yeri”.
Tot pe 29 august, Canada a inclus-o pe Evghenia Guțul în lista de sancțiuni pentru „acțiuni de destabilizare a R. Moldova”, alături de încă 15 cetățeni moldoveni, iar pe 6 septembrie în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a fost publicată decizia autorităților de a se alinia sancțiunilor canadiene. Astfel, fondurile lor urmează să fie blocate de Serviciul Fiscal de Stat.
Guțul și alți aliați ai oligarhului fugar Ilan Șor mai figurează în lista de sancțiuni europene, iar conturile lor au fost blocate în mai 2025.
La modul practic, asta înseamnă că ei nu pot accesa, transfera sau vinde aceste conturi sau proprietăți. Unele fonduri pot fi deblocate, dacă va fi demonstrat că ele sunt necesare pentru alimentație, chirie, ipotecă sau tratament medical.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te