Luni la rând după ce un atac rusesc cu rachete asupra orașului ucrainean Vinița i-a ucis mama și l-a lăsat cu arsuri severe, Roman Oleksiv, care avea atunci 7 ani, îi povestea tatălui, în fiecare dimineață, experiența cumplită prin care a trecut în acea zi fatidică de 14 iulie 2022.
„Se trezea pe la ora 5 dimineața și începea să povestească ce s-a întâmplat: cum au ajuns acolo, cum a lovit racheta, cum a ieșit”, spune Iaroslav Oleksiv despre fiul său, care venise la Vinița din orașul lor natal, Lviv, împreună cu mama, pentru a-și vizita bunicii.
Băiatul și mama sa se aflau la o clinică medicală pentru un control, când o navă de război rusă din Marea Neagră a lansat trei rachete de croazieră Kalibr lovind în inima acestui oraș din vestul Ucrainei, care se afla departe de linia frontului.
„Bum – am fost aruncat în perete. M-am ridicat și am văzut că totul era în flăcări. Era totul negru… Puteam vedea doar lumina de la ieșire și am mers înainte, sărind peste [dărâmături]. Nu-mi simțeam brațul stâng și nici piciorul drept”, povestea Roman într-un reportaj din septembrie 2023, purtând protecții pe față și mâini, la 14 luni după atac. „Am mers puțin, m-am târât puțin, m-am așezat puțin și am ajuns la ieșire.”
Faptul că vorbește despre cele întâmplate îl ajută, acum Roman povestește deja „liniștit” despre atac, a spus Iaroslav pentru Europa Liberă.
„La fel este și când vorbim despre [mama lui Roman]. Dacă vorbim constant despre mama, ne amintim liniștit, ne amintim momentele frumoase pe care le-am avut... Pentru el, este ca o rază de căldură și amintiri despre mama lui”, a spus Iaroslav. „Este important să vorbim despre asta. Nu poți doar să taci. Mergem des la mormântul mamei, practic în fiecare zi. Mergem, aprindem o lumânare, stăm puțin și apoi mergem acasă. Asta e viața noastră.”
Mama lui Roman, Halina, în vârstă de 29 de ani, a fost una dintre cele 27 de persoane ucise în atacul asupra Viniței — unul dintre nenumăratele atacuri care, potrivit Ucrainei, infirmă afirmațiile Moscovei că nu țintește civili în acest război, care a intrat deja în al patrulea an de la declanșarea invaziei la scară largă de către președintele rus Vladimir Putin, în februarie 2022.
Printre morți se aflau și trei copii. Una era Liza Dmitrieva, o fetiță de 4 ani cu sindrom Down, pe care mama ei o ducea la o ședință de logopedie când au lovit rachetele.
Moartea Lizei a atras atenția asupra numărului tot mai mare de copii uciși sau răniți în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, mulți dintre ei în frecventele atacuri aeriene asupra orașelor din Ucraina, de la Lviv în vest până la Harkov în est, unde un băiat de 13 ani s-a numărat printre morții unui atac șase zile mai târziu.
Pe 4 aprilie anul acesta, nouă copii s-au numărat printre cele 20 de persoane ucise într-un atac aerian rusesc care a lovit un loc de joacă și un restaurant în care avea loc o petrecere de zi de naștere în orașul Krivoi Rog.
Într-un raport din martie, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului a declarat că a confirmat moartea a 669 de copii și rănirea altor 1.833 de la începutul invaziei la scară largă și sfârșitul anului 2024, „mulți ca urmare a utilizării extinse a armelor explozive în zone populate”. Raportul menționează că „numărul real este, probabil, mult mai mare”.
De asemenea, se precizează: „Până în decembrie 2024, aproximativ 737.000 de copii au fost strămutați intern din cauza ostilităților. Alți 1,7 milioane au devenit refugiați, mulți dintre ei fiind separați de un părinte, de obicei de tatăl lor.”
„Ostilitățile necontenite și ocuparea unor părți ale Ucrainei de către Federația Rusă au provocat încălcări pe scară largă ale drepturilor omului și au adus suferințe de neimaginat pentru milioane de copii”, a declarat Volker Türk, înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului. „Drepturile lor au fost subminate în toate aspectele vieții, lăsând răni adânci, atât fizice, cât și psihosociale.”
Biroul procurorului general al Ucrainei a emis cifre similare, afirmând că cel puțin 630 de copii au fost uciși și 1.960 au fost răniți ca urmare a agresiunii armate a Rusiei până la data de 26 mai. Alți 2.245 de copii sunt oficial declarați dispăruți.
Până la a treia aniversare a războiului, pe 24 februarie 2025, Moscova deportase aproximativ 20.000 de copii ucraineni în Rusia, potrivit guvernului ucrainean, însă activiștii spun că numărul real ar putea fi mai mare. Kievul a reușit să aducă înapoi în țară 1.300 de copii ucraineni.
În martie 2023, Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, acuzându-l de crime de război: deportarea și transferul ilegal de copii din zonele ocupate ale Ucrainei în Rusia. CPI a emis un mandat și pe numele avocatei pentru drepturile copilului din Rusia, Maria Lvova-Belova.
Unele țări din fostul bloc sovietic și din alte regiuni marchează Ziua Copilului pe 1 iunie. Pe 30 mai, președintele Volodîmîr Zelenski a semnat un decret prin care mută celebrarea în Ucraina pe 20 noiembrie, zi pe care ONU o recunoaște ca Ziua Mondială a Drepturilor Copilului — data la care Adunarea Generală a ONU a adoptat Declarația Drepturilor Copilului în 1959 și Convenția privind Drepturile Copilului în 1989.
„M-a învățat multe”
Imagini filmate la scurt timp după atacul sângeros din 14 iulie 2022 au surprins un bărbat purtându-l în brațe pe Roman pe străzile din Vinița.
Starea lui Roman după ce a fost scos din clădirea în flăcări de către salvatori a fost extrem de gravă. Copilul a suferit arsuri de 45 la sută din suprafața corpului.
După trei zile petrecute la terapie intensivă într-un spital de acolo, băiatul a fost transportat la Lviv, apoi la Rzeszów, în Polonia, și de acolo cu avionul la Dresda, în Germania, unde a petrecut peste un an în tratament.
Cu arsuri de gradul trei pe cap, față, brațe și picioare, precum și arsuri la nivelul căilor respiratorii, Roman a fost indus într-o comă artificială, iar primele săptămâni au fost critice, își amintește tatăl să, Iaroslav: „Nimeni nu putea garanta că va supraviețui.”
Roman, acum în vârstă de 10 ani, a purtat o mască compresivă pe față timp de doi ani. După mai mult de 30 de operații, majoritatea grefe de piele, va trebui să continue să facă intervenții chirurgicale regulate până la vârsta de 18 ani, parțial pentru că cicatricile provocate de arsuri nu cresc în același ritm cu pielea sănătoasă.
Între timp, Roman îmbină școala și prietenii cu un program încărcat de ședințe de kinetoterapie, lecții de înot și „atât școală de dans, cât și de muzică”, spune Iaroslav, care este compozitor, acordeonist și profesor.
Roman, căruia cei apropiați îi spun Romcik, este, în multe privințe, ca un profesor, coleg și prieten pentru tatăl său, recunoaște acesta. „Oh, m-a învățat multe. Întotdeauna zice să nu renunț. Asta e expresia lui preferată”, spune Yaroslav. „Uneori spune lucruri atât de mature… La început l-am perceput ca pe un copil, dar acum îl văd ca pe un adevărat prieten și [o sursă de] sprijin.”
Și mama lui Roman, Halina, a fost acordeonistă și profesoară de muzică, iar băiatul cântă, la rândul său, la acest instrument. În luna martie, a câștigat premiul întâi la Intersvitiaz Accomusic 2025, un concurs de acordeon care a avut loc la Luțk, în Ucraina.
„Fizic, trebuie să depui efort la acordeon și să gândești în același timp, pentru că mâna dreaptă trebuie să știe ce să cânte, și în același timp tragi [burduful] ca să iasă sunetul, ca să curgă aerul”, explică Roman în discuția cu Europa Liberă.
„Totul pare să fie în regulă cu partea stângă. Am avut doar o fractură, dar s-a vindecat, mi-au pus niște șuruburi și o grămadă de alte lucruri”, povestește băiatul. „Pe partea dreaptă e puțin mai rău, pentru că nu pot să-mi ridic piciorul. Iar la mâna dreaptă, degetele sunt la fel, nu se mișcă prea mult. Adică nu am prea multă forță.”
Cântatul la acordeon nu este singura modalitate prin care Roman calcă pe urmele părinților săi: la o vizită recentă la kinetoterapeut, purta adidașii mamei sale decedate — mărimea 38.
„Pantofii mamei”, spune el. „Am crescut și acum sunt ai mei.”
