Linkuri accesibilitate

Trump și Xi convin să reducă tensiunile comerciale și să colaboreze în privința Ucrainei


Președintele SUA, Donald Trump, și liderul chinez, Xi Jinping, se salută la începutul discuțiilor de la Busan, pe 30 octombrie.
Președintele SUA, Donald Trump, și liderul chinez, Xi Jinping, se salută la începutul discuțiilor de la Busan, pe 30 octombrie.

Pe scurt

  • Trump și Xi au purtat discuții în Coreea de Sud pentru a atenua tensiunile comerciale și a clarifica legăturile economice.
  • Trump afirmă că s-a ajuns la acorduri privind mineralele rare, achizițiile de soia și reducerea tarifelor legate de „dosarul fentanil”.
  • Trump a declarat că el și Xi vor „colabora” în privința Ucrainei.
  • Xi spune că China nu vrea să devină noul hegemon planetar, „în locul cuiva”.

Președintele SUA, Donald Trump, și liderul chinez Xi Jinping au purtat discuții în Coreea de Sud, unde au abordat subiectul războiului din Ucraina și au convenit să renunțe la unele elemente ale „războiului comercial” bilateral.

Vorbind la bordul avionului Air Force One după întâlnirea din 30 octombrie, Trump a declarat că a avut o „întâlnire extraordinară” cu Xi și că au convenit asupra „multor puncte importante”, inclusiv acorduri privind comerțul, tarifele și mineralele rare.

El a spus reporterilor că va reduce cu 10% tarifele aplicate Chinei pentru rolul acesteia în „criza fentanilului” (rolul pe care l-ar juca ea în traficul internațional de droguri care ajung pe piața americană) și că China va relua achizițiile „în cantități mari” de soia din Statele Unite, oprite în luna mai ca răspuns la tarifele aplicate de SUA.

Trump a adăugat că s-a ajuns la un acord și privind ridicarea restricțiilor chineze asupra fluxului de minerale rare, deși nu au fost furnizate detalii.

„Toată problema legată de pământurile rare este rezolvată, și asta pentru întreaga lume... A fost o situație la nivel mondial, nu doar una specifică Statelor Unite”, a declarat Trump reporterilor. „Nu mai există niciun obstacol din partea Chinei.”

„Uneori oamenii trebuie lăsați să lupte”

Trump a adăugat că s-a discutat și despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia în februarie 2022, spunând că el și Xi au convenit să „colaboreze”.

„Suntem de acord că părțile sunt angrenate în lupte și uneori omenii trebuie lăsați să se lupte, cred. Dar vom colabora în ceea ce privește Ucraina”, a spus el.

La rândul lui, Xi Jinping a confirmat după discuții că vor avea loc negocieri între echipe de experți, spunând că China și SUA ar trebui să-și „extindă lista de subiecte în care cooperează”, astfel ca să aibă, împreună, „un rol pozitiv în chestiuni regionale și globale”.

Printre altele, liderul de la Beijing a spus că China nu a încercat și nu va încerca să „înlocuiască pe cineva”, adică nu vrea să fie noul hegemon mondial, după SUA:

Întâlnirea de 90 de minute de la Aeroportul Internațional Gimhae din Busan pare să fi pregătit terenul pentru un dialog mai amplu în lunile următoare, Trump afirmând că intenționează să viziteze China în aprilie și că un acord comercial provizoriu ar putea fi semnat în curând.

Președintele SUA, Donald Trump, pleacă spre casă de la Aeroportul Internațional Gimhae din Busan.
Președintele SUA, Donald Trump, pleacă spre casă de la Aeroportul Internațional Gimhae din Busan.

Cu puțin înainte de începerea negocierilor, Trump a anunțat că a dat instrucțiuni Pentagonului să suspende „imediat” moratoriul voluntar al Washingtonului privind testarea armelor nucleare.

Trump a declarat într-o postare pe rețelele sociale că Statele Unite „au mai multe arme nucleare decât orice altă țară”, numind Rusia pe locul al doilea și China „la mare distanță pe al treilea, dar va ajunge la egalitate în termen de 5 ani”.

Fricțiunile ocazionale sunt „normale”

Analiștii au declarat pentru Europa Liberă (RFE/RL) că întrevăd posibilități limitate pentru un acord mai amplu în cadrul negocierilor viitoare, dar că reducerea tensiunilor comerciale ar putea pune bazele pentru discuții în vederea unui acord mai amplu atunci când Trump va călători în China și Xi va vizita Statele Unite anul viitor.

În discursurile lor de deschidere, ambii lideri s-au lăudat reciproc.

Trump a declarat că este convins că cei doi vor avea „o relație fantastică pentru o lungă perioadă de timp”, în timp ce Xi a afirmat că este firesc ca Statele Unite și China să „nu fie întotdeauna de acord” și a adăugat că este „normal ca cele două economii dominante ale lumii să aibă din când în când fricțiuni”.

Înaintea discuțiilor, se preconiza că Trump și Xi vor aborda și alte controversate, printre care Taiwanul și sprijinul acordat de China Rusiei.

Trump a declarat însă că nu s-a discutat despre Taiwanul autonom, pe care Beijingul îl revendică ca fiind al său. Acesta a adăugat că el și Xi nu au abordat subiectul achiziționării de petrol rusesc de către China, pe care Moscova l-a utilizat pentru a-și finanța războiul.

Înainte de întâlnire, Ucraina și aliații săi i-au cerut lui Trump să exercite presiuni asupra lui Xi Jinping în legătură cu sprijinul acordat de China Rusiei. Întâlnirea a avut loc la o săptămână după ce Washingtonul a anunțat sancțiuni împotriva a două mari companii petroliere rusești.

China este cel mai mare cumpărător de țiței rusesc și a reprezentat o sursă vitală de câștig pentru industria energetică din Moscova în contextul războiului purtat de președintele rus Vladimir Putin în Ucraina.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG