La anunț a reacționat și președinta Maia Sandu, care într-o postare pe rețele, a spus că „până și infractorii care păreau invincibili ajung în fața justiției”.
Cu o reacție a venit și premierul Dorin Recean, care a spus că Plahotniuc „va rămâne un infractor care a subjugat instituțiile și bugetul statului în interes personal și de clan”.
„Justiția are responsabilitatea să acționeze corect cu toți infractorii”, a spus prim-ministrul.
Într-o primă reacție la extrădarea lui Plahotniuc, fostul președinte moldovean Igor Dodon, a spus că-i urează acestuia „welcome back!”.
„Asta îi transmit lui Plahotniuc, țara îl aștepta demult. S-a întors, vedem ce va urma”, a spus Dodon, fiind întrebat de jurnaliști, după un miting pentru „alegeri libere” organizat în centrul capitalei de blocul electoral „Patriotic” din care face parte.
Fostul lider democrat ar putea figura ca martor principal în dosarul „kuliok”, examinat la Curtea Supremă de Justiție, în care Igor Dodon este investigat pentru trădare de patrie, corupere politică, îmbogățire ilicită și finanțarea ilegală a Partidului Socialiștilor, Plahotniuc fiind cel care i-a transmis ex-președintelui un pachet negru, în care procurorii presupun că se aflau bani.
Potrivit procurorilor, oligarhul i-ar fi transmis lui Dodon între 600.000 și un milion de dolari.
„Un pas în curățarea justiției”
Fruntași ai actualului partid de guvernare PAS, care erau printre principalii adversari politici ai democraților conduși de Vladimir Plahotniuc, susțin că justiția „l-a ajuns din urmă” pe fostul democrat, deși „greu”.
Comentând readucerea lui Plahotniuc la Chișinău după șase ani în care s-a ascuns de justiția moldoveană, deputatul PAS Radu Marian, candidat pe listele formațiunii la parlamentarele din 28 septembrie, folosește prilejul pentru a-i îndemna pe moldoveni să voteze pentru a „continua curățarea sistemului și pedepsirea hoților”. În caz contrar, scrie Marian, „vin la putere cei care l-au slujit pe Plahotniuc”.
Ex-ministrul de externe Nicu Popescu, și el pe listele PAS la parlamentare, vede readucerea lui Vladimir Plahotniuc în țară drept „încă un pas incontestabil în curățarea justiției”.
Un alt adversar politic al lui Plahotniuc, Andrei Năstase, care a inițiat și organizat, inclusiv alături de PAS, mai multe proteste antiguvernamentale în timpul guvernării democraților, a scris pe Facebook că speră ca „justiția, așa cum e ea, să-și facă datoria”.
Năstase, care candidează independent la alegerile parlamentare, vrea ca fostul lider al democraților să aibă parte „de un tratament echitabil” și își cheamă susținătorii să-l voteze pentru „a așeza țara pe temelia legii”.
„Prea devreme” pentru propuneri politice
Tot în justiția moldoveană își pun speranțe și unii dintre foștii colegi de partid ai lui Vladimir Plahotniuc. Vladimir Cebotari, ministru al Justiției în timpul guvernări democrate, acum lider de partid, a spus Europei Libere că „este foarte bine” că Plahotniuc a fost readus în R. Moldova și că acest lucru trebuia să se întâmple „mult mai devreme”.
„Sperăm că se va asigura măcar minimul necesar pentru un proces corect, deschis, transparent, cu toate instrumentele de apărare puse la dispoziție, ca noi, cu adevărat, să obținem răspuns la ceea ce ne preocupă”, a declarat Cebotari în discuția cu Europa Liberă.
El a spus că felul în care a fost adus Vladimir Plahotniuc în R. Moldova „schimbă accentele într-un proces politizat”.
Cebotari, lider al Partidului Democrat Modern din R. Moldova, susține că este prea devreme să discute despre o eventuală propunere pentru Vlad Plahotniuc de a se alătura formațiunii pe care o conduce.
„Imediat ce dumnealui își rezolvă problemele în justiție și avem claritate cu întrebările care pe noi înșine ne preocupă, atunci, dacă va exista vreo dorință, da, am putea să ne așezăm și să discutăm cu colegii și cu dumnealui”, a precizat Cebotari.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te